CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul de felicitare transmis de președintele Nicolae Timofti președintelui Republicii Federative a Braziliei, Dilma Vana Rousseff

EXCELENŢĂ,

Cu prilejul Zilei Independenței Republicii Federative a Braziliei, am onoarea și deosebita plăcere să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, sincere și cordiale felicitări, însoțite de urări de bine, pace şi prosperitate pentru poporul brazilian.

Profit de această ocazie pentru a-mi exprima ferma convingere că eforturile comune vor contribui semnificativ la crearea premiselor necesare în scopul dinamizării relațiilor de prietenie şi cooperare moldo-braziliene, în cele mai diverse domenii. Apreciez, în mod special, semnarea, la sfârşitul anului trecut, a Acordului privind scutirea de viză pentru scurtă ședere pentru cetățenii titulari ai pașapoartelor ordinare, fapt care va deschide noi perspective în vederea fortificării raporturilor culturale şi interumane, dar şi valorificării potențialului turistic.

În acest context, pledez, totodată, pentru intensificarea schimburilor comercial-economice bilaterale, precum şi pentru extinderea prezenței companiilor braziliene în Republica Moldova.

Dorindu-Vă frumoase realizări în activitatea de înaltă responsabilitate, Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea distinsei mele considerații.