CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova, domnul Igor Dodon, a transmis un mesaj de felicitare Domnului António Guterres, Secretarul General Al Organizației Națiunilor Unite

EXCELENŢĂ, 

Îmi face o deosebită plăcere să Vă transmit cele mai cordiale felicitări pentru alegerea Dumneavoastră în funcția de Secretar General al Organizației Națiunilor Unite. Am convingerea că această decizie exprimă susținerea și recunoașterea de către Adunarea Generală a activității Dumneavoastră politice și diplomatice îndelungate, precum și a carierei impresionante orientată spre promovarea eficientă  a  multilateralismului  în  relațiile  internaționale.

În 2017, Republica Moldova sărbătorește 25 de ani de la admiterea sa în cadrul Organizației Națiunilor Unite, în calitate de stat membru cu drepturi depline. Moment de istorică însemnătate, evenimentul respectiv marchează aderarea Republicii Moldova la eforturile colective de identificare a soluțiilor pentru marile probleme ale omenirii, dar și confirmarea străduințelor țării mele depuse în vederea consolidării independenței și statutului său internațional.

Pe durata acestei perioade, calitatea de stat membru al Organizației Națiunilor Unite a oferit Republicii Moldova posibilitatea să participe la diverse acțiuni, pe dimensiunile păcii și securității internaționale, dezvoltării și drepturilor omului, precum și cooperării internaționale.

În acest context, doresc să-mi exprim profunda gratitudine față de asistența consistentă pentru dezvoltare acordată Republicii Moldova de către instituțiile specializate ale Organizației, ceea ce a permis țării mele să reducă excluziunea socială, să consolideze guvernanța democratică și statul de drept și să înregistreze o creștere economică sustenabilă.

De asemenea, țin să reiterez interesul Republicii Moldova de a continua conlucrarea activă cu statele membre ale Organizației Națiunilor Unite și cu instituțiile sale specializate, întru transformarea vulnerabilităților  în  realizări  și  a  provocărilor  în  oportunități.

Adresîndu-Vă sincere urări de succes în importantul mandat care V-a fost încredințat, Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea înaltei mele considerații.