CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Alocuțiunea Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, rostită în cadrul ședinței Consiliului Economic Eurasiatic Suprem

Dragi prieteni,

Înainte de toate, permiteți-mi să vă felicit cu ocazia Zilei Victoriei, aceasta fiind o sărbătoare comună a tuturor popoarelor noastre – căci așa a fost, așa este și așa va fi mereu!

Dragi colegi,

Astăzi este o zi importantă și un eveniment istoric: Republica Moldova a obținut statutul oficial de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice.

Cetățenii Republicii Moldova au ținut demult să participe activ la noile proiecte integraționiste din spațiul CSI. În ultimii ani s-au colectat sute de mii de semnături, au fost desfășurate referendumuri regionale, de exemplu, în autonomia găgăuză.

Doresc să le mulțumesc tuturor membrilor Consiliului Economic Eurasiatic Suprem pentru susținerea și încurajarea eforturilor Republicii Moldova în vederea dezvoltării și consolidării relațiilor economice cu țările membre ale Uniunii Economice Eurasiatice. Am toată certitudinea că statutul de observator  îi va permite țării noastre să rezolve cu succes mai multe probleme de dezvoltare a cooperării în domeniul comerțului reciproc, al agriculturii, industriei, tehnologiei informației, economiei digitale și în multe alte domenii ale economiei.

Intenția noastră de a intensifica cooperarea economică cu țările Uniunii Economice Eurasiatice (UEE) se datorează,  în primul rând, faptului că în ultimii ani s-a înregistrat o slăbire a legăturilor economice dintre Republica Moldova și țările care au creat Uniunea Economică Eurasiatică și cu care pînă nu demult am avut un spațiu economic comun.

Astfel, în perioada 2013-2016 exporturile din Moldova către țările UEE s-au redus de 2,2 ori, iar importurile în Moldova din țările UEE - de 1,6 ori. Și acest lucru nu ține doar de scăderea comerțului cu Federația Rusă.

Și comerțul cu alte țări membre ale UEE a fost, cu părere de rău, unul instabil: anii de creștere a comerțului reciproc au alternat cu ani de declin. În 2017 s-a înregistrat o anumită revigorare a comerțului Moldovei cu țările din UEE, în special cu Federația Rusă și Republica Belarus, acest lucru fiind, după noi, unul benefic.

Anul trecut am depus o cerere de acordare Moldovei a statutului  de observator  în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice și am început să punem activ în aplicare agenda de dezvoltare a colaborării cu țările Uniunii Economice Eurasiatice. În aprilie 2017, la Chișinău, a fost semnat Memorandumul de colaborare între Republica Moldova și Comisia Economică Eurasiatică, desfășurînd deja două ședințe ale unui grup de lucru mixt.

Moldova dorește să dezvolte cooperarea economică cu toate țările lumii. Totodată, suntem conștienți de faptul că dezvoltarea durabilă a economiei noastre nu este posibilă fără aprofundarea cooperării economice cu partenerii noștri tradiționali din Est.

Suntem siguri că în situația de astăzi doar dialogul, colaborarea economică reciproc avantajoasă cu Occidentul și cu Estul, o politică externă echilibrată vor putea asigura dezvoltarea stabilă și păstrarea statalității Republicii Moldova.

Vom apăra și vom promova  interesele noastre naționale, nefăcînd jocul altcuiva și nejucîndu-ne de-a războiul geopolitic. Or, interesul național al Republicii Moldova, susținut de majoritatea covârșitoare a cetățenilor noștri, este cooperarea cu partenerii noștri tradiționali în cadrul UEE.

Doresc să asigur membrii Consiliului Economic Eurasiatic Suprem de faptul că Republica Moldova va folosi cât mai eficient acest statut pentru a ridica colaborarea reciprocă în diferite domenii ale economiei la un nivel calitativ nou.

Vă mulțumesc pentru atenție.